...el inca o cauta, neincetat. [Respecta-ti promisiunile]

Erau tineri, atat de tineri incat nu intelegeau care era rostul intalnirilor dintre ei.Aveau o varsta prea frageda pentru asta.Parintii insa erau de parere ca cei doi ar trebui sa sa casatoreasca cat mai curand, fiindca timpul trece iar frumusetea nu ramane pe veci iar ei vor murii fara sa-i vada fericiti si la casele lor.Erau lasati singuri intentionat, pentru a se cunoaste, pentru a se indragosti unul de celalalt.Ei erau preocupati de literatura, de compozitori renumiti, de natura si noile legi impuse de guvern, nici gand de casatorie.Cam asa au trecut aproximativ trei luni.In acest timp, ei se simteau bine impreuna, el era mereu atent, ii aducea flori si ii saruta mana la plecare.Astepta cu nerabdare urmatoarea vizita si se pregatea cu ceva timp inainte pentru sosirea lui.El nu stia ce subiecte sa mai atinga pentru a-i atrage atentia si mereu gasea ceva nou si interesant.Discutau pe diferite teme ore intregi si uneori era invitat sa ramana si la masa.Parintii lor erau atat de fericiti vazand asta incat au inceput pregatirile de nunta fara instintarea celor doi.Totusi, ei inca nu erau pregatiti sa locuiasca impreuna, sa intemeieze o familie si sa aiba grija de copii care vor veni.Exista o atractie intre ei, aveau nevoie de timp, insa toata lumea se grabea sa`i casatoreasca.Fata observase agitatia din casa si incerca sa afle ce se petrece insa nimeni nu era dispus sa`i explice ceva.Lucy, cea mai tanara servitoare din casa ei, incerca mereu sa`i povesteasca ce se intampla, insa mereu era intrerupta de celelalte servitoare ale casei.Intr`o zi, a gasit un bilet pe pat, in camera sa:

"Mara, aceasta zarva in casa este produsa de pregatirile pentru nunta ta cu Edan, toate acestea vor avea loc foarte curand.Te rog sa nu spui nimanui ca eu ti`am dezvaluit acest secret.Lucy"

Fata, cu lacrimi in ochi incerca sa se adune, sa gandeasca limpede, sa faca totul bine, fara a pune in pericol pe nimeni, cu atat mai putin pe Lucy care a fost atat de buna cu ea.A incercat sa vorbeasca cu mama sa, pe ocolite incerca sa`i spuna ca ea nu se gandeste inca la o nunta cu Edan, si ca are nevoie de timp pentru a`l cunoaste mult mai bine.Era mereu contrazisa cu argumente puternice din partea mamei sale.Era confuza, nu intelegea de ce atata graba, de ce vroiau neaparat ca ei sa se casatoreasca.

-Mama, eu nu sunt pregatita, vreau sa cunosc lumea, sa devin cunoscuta si o sa am destul timp si pentru casatorie, pe urma.
-Fata mea, cine te va lua la 30 de ani? Acest baiat are tot ce iti doresti, gandeste`te si tu putin; e atat de inteligent, are si o situatie foarte buna in plus ar trebui sa recunosti ca te atrage foarte mult.Fara comentarii, te casatoresti!
-Dar mama..
-Nimic!

A aflat si motivul.Banii lui erau atat de importanti pentru familia ei iar prestigul si faima pentru parintii lui.Mereu incerca sa`i spuna si lui ce se petrece dar nu ar fi vrut sa para nepoliticoasa sau copilaroasa.
Intr`o zi geroasa de iarna, apare si el inghetat si abatut.A incercat sa para vesel, sa gaseasca inca un subiect captivant pentru ea, insa tristetea i se citea`n privire.Ar fi vrut sa iasa, asa ca a invitat-o afara, in parcul din apropiere.In ciuda zapezii, au iesit.Totul parea atat de magic.Putea fi, dar el era atat de suparat..incerca sa`i spuna ceva, insa ea nu intelegea nimic, nu reusea sa priceapa.Asa ca a inceput ea, prin a-i spune ceea ce se petrece, credea ca-i momentul oportun, asa ca l-a strans tare de mana si i-a explicat ce se intampla.A ramas atat de surprins, nu stia ce sa spuna pentru ca nu stia daca ea vrea, daca este pregatita, dar el o iubea atat de tare..asa ca nu se putu abtine sa nu zambeasca o clipa.Vroia sa-i spuna ca el e atat de fericit acum, dar nu putea sa nu vada zambetul sters al fetei.Timp de o saptamana el a fost plecat in alt oras, asa ca vizitele au incetat.Ii simtea lipsa, insa refuza sa recunoasca.Astepta cu nerabdare reintoarcerea lui, uneori se gandea ca ar trebui sa accepte casatoria cu el dar visul ei de a strabate lume`n lung si`n lat o impiedica.Spera sa vada toate minunatiile lumii si credea ca atunci cand ai o familie asta este imposibil deoarece trebuie sa te ocupi de ei.Poate asta era inca un motiv pentru care parintii ei vroiau sa o casatoreasca, pentru a o tine aproape.
Reintalnirea cu Edan a fost una simpla dar plina de emotie, el ii povestea ce a vazut si in acelasi timp ii arata si poze, se gandea ca ar fi vrut sa fie cu el si sa se bucure impreuna de cele vazute dar repede stergea gandul si zicea ca se gandeste la prostii.
Intr`o dimineata, trezita in urma unui cosmar, scoate o mica valiza, scoate cateva rochii, preferatele ei, cauta economiile sale care erau destul de consistente si decide sa plece.Era hotarata sa isi indeplineasca visul.Cand sa inchida usa camerei sale, isi aduce aminte de Edan si ii scrie un bilet pe care-l lasa pe pat.

"Edan, asteapta`ma! O sa ma intorc, o sa ma intorc la tine!
Trebuie sa`mi indeplinesc visul iar tu stii asta.
Sa nu ma cauti chiar daca va dura ceva timp.
Doar asteapta`ma!

Te sarut, Mara!"


A fost trist, statea mai mult prin parcuri si hranea pasarile abea venite din tarile calde.Nunta mult asteptata a fost anulata.Parintii ei nu o cautau, stiau ca ea trebuie sa fie bine, bucurandu`se de locurile pe care le vede.El era atat de dezamagit, stia ca el ii putea oferi tot ce isi dorea, o putea insotii, ar fi putut sa fie impreuna..
Au trecut ani si Mara nu s-a intors, nici o scrisoare, nimic.El inca spera, stia ca se va intoarce intr`o zi si asta`i dadea aripi.De multe ori tresarea cand vedea o femeie cu bucle aurii ca ale Marei insa ofta cand isi dadea seama ca nu e ea.O cauta prin locurile pe care ea obisnuia sa mearga, se gandea ca in drumul spre casa s`a oprit sa mai vada locurile pe care candva le adora insa in zadar.Nu era acolo.Lumea il credea nebun, a renuntat de mult la studii, urma sa devina medic dar a renuntat la tot, prietenii l`au uitat si vorbeau despre el ca despre un necunoscut.Scria deseori bilete si scrisori in care o implora pe Mara sa se intoarca la el, bilete in care o intreba daca traieste, daca s-a casatorit sau daca inca se mai gandeste la el.
Au trecut foarte multi ani iar Edan inca o astepta.Spera ca macar la batranete sa o aiba pe Mara langa el, spera sa moara linistit, alaturi de ea.
Intr`o dimineata, pe cand citea ziarul, cineva ciocanea in usa.
Grabit sa deschida usa, se ridica brusc si ameteste, a fost indeajuns pentru a cadea si a se lovii la cap.Mara, de la usa a auzit acel zgomot ciudat, iar el a reusit sa strige:
-Intra!
Mara, sfioasa ca de obicei, deschide usa incet si`l priveste.
-Edan, esti bine?
-Mara, scumpa mea Mara! Daca ai stii cat te`am asteptat, cat am sperat sa te reintorci, Mara, nu trebuia sa pleci!
-Edan, sunt aici.Asta conteaza!
Avea sange la cap iar emotia provocata de catre Mara il facea sa delireze.Vorbea prea mult, iar asta`l obosea.O echipa de salvare a fost anuntata.Mara il tinea de mana chiar si acolo dar pana la spital, a murit.
A murit zambind, plin de multumire stiind ca Mara s-a intors pentru el.
*Mara nu a mai trait mult dupa cele intamplate.Dar era implinita sufleteste pentru ca a reusit sa isi indeplineasca visul si a facut un om fericit.


[Cand am scris-o, spre final, am reusit sa plang.
Poate fiindca ascultam si o melodie care nu te lasa indiferent ci iti ofera o anumita emotie, o stare de melancolie. Richard Max - Right here waiting for you]

Fara cuvinte.

Dar eu nu stiu cum sa ma mai exprim, prin ce cuvinte sa spun ce gandesc, ce simt.Nu reusesc sa mai aseman sentimentele cu natura, cu obiecte, cu lumea in care traiesc.Nu stiu cum sa spun ca exista distanta, nu stiu sa demonstrez ca asta nu conteaza, nu stiu cum, nu pot, nu am prin ce sau prin cine.Nu inteleg cu ce ma ajuta daca tac, nu inteleg unde ma va duce acest orgoliu, aceasta incapatnare greu de stapanit.Vad cum imi pierd prietenii, cum las in urma ceea ce faceam cu zambetul pe buze si refuz sa fac aceleasi lucruri si nu inteleg de ce, nu inteleg ce ma impiedica.Vreau doar sa tac, sa ascult linistea, sa nu ma intrebe nimeni absolut nimic, sa aud si sa vad doar ceea ce vreau, sa nu`mi intrerupa nimeni gandurile.
Si visez ca se poate..

Voi, intelege`ti`ma!

Printre ingeri.

Spital, teroare, teama, neincredere, rugaciuni, necunostinta de cauza.

-Ce s`a intamplat?
-O doza..
-O doza? Ce doza? Ce Doamne iarta`ma vorbiti aici?!
-O supradoza, vreau sa spun..

*Era atat de mare agitatia pe coridorul spitalului incat vedeam negru in fata ochiilor, tremuram, si vedeam totul in reluare, fiecare miscare era lenta iar rabdarea mea se scurse.


-Mama, vino repede la spital, nu stiu ce s`a intamplat cu el, hai..te rog!
-Ce? Nu pot...am si eu treburile mele, descurca`te, tu l`ai vrut!
-Mama...

*Inchide.

-Va rog, pot macar pentru o secunda sa intru?..As vrea sa`l vad..

*Era o asistenta, inalta, care impunea respect, parea rea, insa am ramas uimita cand mi`a raspuns cu caldura:

-Bineinteles, dar nu mult..starea lui nu e stabila.Riscurile sunt mari..
-Va sunt recunoscatoare!


*Doamne, e un inger..De ce a facut asta?

-Pui, trezeste`te! Asculta`ma..toata lumea te iubeste, nu pleca acum..eu te iubesc enorm, nu stiu ce se intampla cu tine..am nevoie de tine, i`am parasit pe toti pentru tine, nu poti sa faci asta, ramai cu mine..

*Si printre suspine lacrimile ii invadau fata.

-Vizita s`a terminat.

*Parc, copii, frunze, toamna, o banca libera, ganduri, neliniste.

(Mai tarziu)

*Este dus in salon.Il tine de mana, il saruta pe frunte, ii mangaie fata si suspina.Dupa multe incercari el deschide ochii.
O priveste indelung, o masoara cu privirea, incearca sa`si miste o mana, insa in zadar.Dupa o serie de incercari reuseste sa murmure ceva.

-Sa ma intorc eu pentru tine?!


[Sar din pat, plina de emotie, vroiam sa fie un vis, sa nu fie realitate, sa fie inca odata imaginatia mea bolnava..iar cand privesc in stanga mea, zambesc multumita.]

Acolo si nicaieri.

[A fost prima data cand am visat ceva atat de ciudat, ciudat pentru mine.Nu credeam ca as putea visa asa ceva.]

Ma cufundam printre randuri, iar somnul imi statea langa ureche.Ma gandeam ca nu trebuie sa adorm, eram mult prea fascinata de iubire, magie, fictiune si realism.Credeam ca sunt atat de treaza, de lucida, credeam ca sunt acolo.

Era un bal, asa ca in basmele lui Andersen sau Ispirescu, magia plutea in aer, printese, printi, zane bune, ursitoare, mese lungi cu bucate alese, totul parea atat de real..iar eu priveam din umbra, aveam o anumita tristete in privire, si simteam cum inima imi sare din piept de teama sa nu fiu vazuta.Eram foarte straniu imbracata, si ma intrebam eu de ce nu particip la bal? De ce nu am si eu o roche lunga si viu colorata ca celelalte printese, de ce nu am pasit pe covorul rosu alaturi de un print, de ce stau in intuneric, de ce nici macar in vis nu puteam fi fericita? Si nu gaseam vreun raspuns..Eram fascinta de dansurile lor, acele dansuri cu pasi atat de corecti, pe acea muzica imbietoare, imi placea sa vad cand schimbau partenerii, cand printesele erau conduse la locul lor dupa dans si le era sarutata mana.Chiar daca nu participam la bal, ma simteam atat de bine, atat de increzatoare...
M`am trezit atat de brusc, incat m`am enervat, vroiam sa stiu cum se termina toata aceasta poveste, ce rol am eu acolo si de ce am visat asa ceva?...Si telefonul suna..

Concluzie: Cand dormi, inchide`ti telefonul.S`ar putea de devii o printesa.

Defaimare.

Puterea de a uita.Singurul lucru care`mi lipseste.In memorie, pastrez acolo si cel mai neinsemnat moment.Si mi`e atat de inchisa inima, ca si cum un bolovan o apasa, iar corpul atat de greu..de parca as sustine cerul cu bratele, si imi simt respiratia lenta, care se duce incet, apoi oftez si ma trezesc din vis.Si imi fac atat de mult rau, si ma intristez pentru cea mai mica prostie, si privesc in gol, si ma desprind de lumea vie, si incerc, si incerc..si trec, trec intr`o alta lume, una imaginara, una in care zambesc, o lume de basm, cum visam eu, o lume in care totul e atat de perfect, atat de minunat, unde soarele nu apune, unde noaptea nu vine si nu ma poate intrista, o lume in care nu dorm, o lume facuta pentru mine.


[Oamenii nu se pot vindeca de durerea emotionala.]

A true story with a black cat.

Era atat de mica, si a aparut de nicaieri, ma privea cu ochii mari si inlacrimati, era parasita, abandonata, nedorita, asta m`a facut sa ma gandesc la mine, nu trebuia sa ma pun in aceasi situatie, deoarece eram deja.Si ma vedeam pe mine, mica, firava, uitata, fara nimeni care sa ma protejeze.Vroiam atat de mult sa o ajut, sa o strang in brate, iar ea era atat de speriata incat nu stia ce sa faca.Ma gandeam la pisica pe care o aveam acasa, are pui, ar putea sa o hraneasca si pe ea, ar putea...Ma intrebam de ce a parasit`o mama ei? Nu o iubea? Sau pur si simplu a alungat`o deoarece era o pisica neagra?! Am luat`o in brate, se inghesuia la pieptul meu pentru a se`ncalzii si imi lingea gatul cu limba ei calda.Ma simteam bine, stiam ca fac un lucru bun, si ca in acest fel ea imi multumeste.Acasa, ceilalti pui se ascundeau de ea, iar eu puteam vedea durerea`n ochii ei.Se retragea intr`un colt, punea botul pe labe si incerca sa se faca nevazuta.Imi amintesc cum faceam acelasi lucru, cand imi puneam privirea in pamant si imi lasam parul sa`mi acopere fata plansa.
Aimee, o cauta cu privirea, ii lingea labutele, si o alapta.Incerca mereu sa se imparta, sa aiba grija de toti, sa`i iubeasca`n egala masura, insa ceilalti pui o vroiau pe Aimee doar pentru ei, Baako era considerata o intrusa.Cu timpul, Aimee renunta la puii sai deoarece o indrageste mult mai mult pe Baako, asta pentru gingasia ei, pentru faptul ca era atat de mica si de cuminte, renunta sa isi mai alapteze puii si isi dedica timpul si energia pentru nou venita Baako.
Asta dovedeste ca nu conteaza de unde vii, daca ajungi in locul potrivit.Ca nu conteaza cum arati daca stii sa te faci placut.Ca nu conteaza daca esti alungat de cineva care nu te doreste, daca tu esti iubit de un strain.Conteaza sa fii tu insuti.Asta ma face sa fiu eu....eu...


Is in our blood.

Intrusa.

Aceleasi locuri, aceleasi.
Si vad cum cad frunzele, ultimele frunze, imi fasaie cate una sub picior, iar eu..eu incerc sa le pastrez vi, sa ramana pe veci.Ma lovesc de aceleasi crengi, ma tai in aceasi frunza, rup aceleasi flori, privesc norii care pareau rosii de dor, aud acelasi "muuuu" de care radeam cu pofta..vad aceiasi cai de care imi era teama si ma ascundeam ca un copil, ii vad cum cauta un ultim fir de iarba, ma asez in acelasi loc, pasesc cu teama, de parca as putea strica ceva, simt ca acolo nu mai e locul meu, nu...si toata si toata acea frumusete izbitoare imi cere sa plec.Vad acelasi pamant uscat si plin de frunze..privesc inapoi si promit ca nu o sa mai pasesc vreodata pe acolo...

Ultima zi.Ultima data.Ultima...



[Mda, nu ma puteam abtine]

Viata pe care nu mi`o doresc.

Am primit`o, dar am primit`o degeaba.Inteleg ca nu reusesc sa fac nimic bun cu ea.Si imi retrag cuvintele, gandeam prost cand ziceam ca exista prietenie, iubire, pace, incredere si alte bazaconii de acest gen.Nu sunt facute pentru mine, sau eu nu sunt facuta pentru ele.Si eu nu am texte`n cap gen "viata e o curva", gresit.Viata e asa cum ti`o faci iar eu o fac de rahat.Viata? As renunta la ea destul de usor, pentru ca, sincer, nu prea am nevoie de ea.Oricum am de gand sa mor pe la vreo 30 de ani, Claudia stie.Am zis, bine, e doar o perioada tampita si trece, dar nu.Am gandit prost.Viata nu conteaza atat de mult, viata e doar o scara cu multe trepte pe care tu trebuie sa le urci, daca nu ai ajuns in varf, te`ai chinuit degeaba.Si atunci, eu de ce sa incerc in zadar?
Orice fac, e degeaba si spre final ajung sa sufar.Bine, asta nu are legatura.Si cand ti`se pare ca totul e perfect, viata, de parca am avea nevoie, ne trezeste si ne arata cruda realitate.Si inca odata iti dai seama ca traiesti degeaba.
Ar merita s`o vinzi, s`o pui in mana diavolului!



( Nu o sa inchid blogul, o sa`mi aminteasca de vremuri bune, dar nu o sa mai postez...presimt ca nu o sa mai am inspiratie, sau o sa scriu aberatii, cum fac de obicei)

"Nu sta..."

Iluzii.

Iubesc tot ce nu poate fii iubit.Traiesc doar fum si iluzii.Ma avant in intuneric ca pestele pe uscat.Imbratisez vise.Te caut doar acolo unde stiu ca nu te voi gasi vreodatata.Inghet printre amintiri.As vrea sa fie altfel insa nu am puterea necesara pentru a schimba lucrurile.Si uit, uit tot.Uit si ceea ce nu vreau, inchid ochii si totul trece.Ascult vantul, soapte, vad lumina, inteleg intunericul, refuz, refuz sa ofer, sa ofer bogatia sufletului meu, suflet inghetat.