BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 29 decembrie 2010

Raze`n inima.





Imi amintesc cu duiosie zilele de vara in care ma trezeam atat de tarziu..in care leneveam toata ziua ca mai apoi sa plec grabita spre rau, imi placea atat de mult sa ma balacesc acolo, adoram sa stau intinsa si sa privesc cerul, visam, citeam si eram prinsa in fantezie, stateam intinsa ore intregi si nu ma plictiseam, ma gandeam ca in curand iarna va veni, si uite`o! E aici, ma impiedica sa fac tot ce puteam face atunci, nu ma lasa sa cald desculta iarba verde, sa sar in apa, sa privesc apusul de pe un deal, sa raman uitata acolo, sa astept luna si stelele.Ultima zi de vara a fost atunci cand am ramas pentru ultima data atat de tarziu pe dig, cu ei, fumam si priveam stelele, aveam impresia ca fumul ajunge pana la nori si apa era mult mai agitata, atunci ne`am luat ramas bun de la vara! Speram atat de mult sa nu se termine, imi doream atat de tare sa ramana o vesnicie vara, o vara ca a mea, o vara perfecta cum a fost a mea, o vara plina de prietenie, iubire si incredere.Au fost toate, le`am avut pe toate.Imi e dor de plimbarile cu ei, de soarele care ma ametea de fiecare data, de razele care imi bateau in geam dimineata, de stropii de ploaie mici si fierbinti care ne prindeau mereu departe de casa, imi dor de locul in care am jurat ca n`o sa mai calc.

duminică, 19 decembrie 2010

Emotii.


Emotii, dar nu de toamna, nu de iarna sau altceva.Stateam posomorata`n pat, cu febra, frisoane si tot ce aduce cu ea o gripa.
-"Roxiiiii, am serbare.."
Perfect.Parca n`as lasa patul..dar nici sa`l las singur la serbare.Stiu cat de importante erau pentru mine, cum as fi putut sa nu`l insotesc? Ok.Ma imbrac cu greu, imi iau si tocuri sa par mai inalta, nu de alta dar dadeam ochii cu diriga care de fiecare data cand ma intalneste imi aminteste ca nu am mai crescut, nici macar nu m`am pieptanat si aveam parul ca o capita de fan, dar...raceala asta!
Ok.Urc scarile fostei mele scoli, deschid usa, nu intru bine si dau peste bradul care`l impodobeam cand inca eram pe acolo, il cunosc atat de bine dupa crenguta indoita...tremur, intorc privirea si apare si fosta mea diriginta..
-Hai, hai Roxana, ai ajuns?
Cu greu dau din cap si urcam scarile impreuna.Surpriza, serbarea avea loc exact in fosta mea sala de clasa, sala de romana.
Deschid usor usa si intru, erau atat de agitati incat au doborat un bradulet, ies pe coridor..si parca ma vedeam.Imi aminteam cate batai, plansete, rasete si certuri au mai fost in fata acelei sali si parca ma bufnea rasul..dar in acelasi timp si lacrimile.
Ok.Intru din nou.Pasesc usor pe podeaua care scartaia si toate privirile erau indreptate catre mine.Teama.Ma asez exact in fosta mea banca, a treia de la usa.Inca erau insemnarile mele imprimate`n banca si abtibildul cu Superman.Eram atat de emotionata.In cateva minute intra si cativa dintre profesorii care m`au invatat ce e mai bun, cea ce stiu, m`au invatat sa fiu eu.Simteam cum imi sarea inima din piept cand exact fosta profesoara de biologie s`a asezat langa mine si mi`a strans mana cu caldura..( daca ar sti cate probleme am acum la biologie)..
Ok.Totul e pe cale sa inceapa.Doamna diriginta imi zambeste cu multumire.
A fost atat de..simpla serbarea..cateva cantece, poezii, o sceneta bine structurata, dar pentru mine a insemnat atat de mult..si ma chinuiam atat de mult sa ma ascund de privirile celorlalti..si totusi imi era atat de greu, chiar incercam, insa am cedat.Lacrimi.

[In ultimul timp, cam asta fac.]

miercuri, 15 decembrie 2010

Canta`mi povestea.


Acum, cand totul este alb, acum cand fulgii imi mangaie usor parul, cand vantul imi usuca buzele, acum cand simt mirosul iernii iar Craciunul sta sa bata la usa, acum cand am nevoie de caldura sufleteasca, acum cand lacrimiile`mi sunt inghetate, mainile`mi sunt reci, ochii`mi sunt tristi iar privirea pierduta, acum cand bradul asteapta singur, cand aerul inspira atata tristete...
Eu n`o sa te`ntrerup.
Canta`mi tu, eu tac.
Voi stii sa te ascult.

duminică, 12 decembrie 2010

Scrisori catre Mos Craciun


In urma unui incendiu, Emma ramane fara parinti iar fratele mai mare este de negasit.Fiind foarte mica este dusa la un orfelinat vechi de la periferia orasului.Zi de zi intreba unde sunt parintii ei, insa era mintita si de ficare data in alt fel.Anii trecusera, Emma avea 8 ani si cea mai mare dorinta a ei era sa`si gaseasca niste parinti care sa o iubeasca.Isi amintea vag ultimul Craciun alaturi de ei, primise atatea cadouri, si era atat de multa agitatie..insa la orfelinat viata nu era tocmai placuta.Avea o singura prietena acolo, dar cu ceva timp in urma a fost luata de catre o alta familie iar acum era singura, insa stia ca viata ei o sa fie una buna alaturi de familia adoptiva.In ciuda varstei sale fragede, Emma, avea o minte sclipitoare, stia foarte multe, si a inceput sa scrie si sa citeasca foarte repede, inca dinaintea celorlalti de varsta ei.Astepta mereu sa fie luata de la orfelinat, asa ca atunci cand vedea straini pasind pe poarta alerga cu bucurie in intampinarea lor, dar de fiecare data pleca in camera ei, dezamagita si cu ochii inlacrimati.
Era cu putin inaintea Craciunului, la orfelinat nu se pregatea nimic, nu se simtea mirosul imbietor al cozonacului, mirosul bradului, nu mirosa a Craciun.
A fost prima data cand Emma era foarte hotarata sa nu isi petreaca acest Craciun la orfelinat.A decis sa-i scrie lui Mos Craciun, chiar credea ca Mosul o sa-i vina in ajutor si o familie primitoare o va lua acasa.A inceput sa-i scrie in fiecare zi, pana in ziua Craciunului.

"Draga Mos Craciun,

eu nu iti cer papusi, dulciuri sau altceva, eu iti cer ceva mai mult, dar o sa fie singura mea cerinta.Vreau o familie, o familie ca a mea, vreau sa-mi gasesti o mama la fel de buna ca a mea, vreau ca acolo sa fiu fericita.Vreau sa simt spiritul Craciunului, vreau un brad mare, cu un ingeras in varf, vreau sa alerg spre usa sa deschid colindatorilor, vreau o familie."

Emma continua cu scrisori in fiecare zi.Se trezea dimineata si se pregatea, astepta ca Mos Craciun sa-i aduca o familie.Timpul trecea iar Craciunul astepta la usa dar Emma inca spera, avea incredere in Mos Craciun.
Ultima zi, Emma incepea sa`si piarda speranta.Ningea, era frig, iar ea astepta cu privirea atintita pe zapada care sclipea ciudat in curtea orfelinatului.Pasea incetisor pe podeaua care scartaia, deschide usa si iasa in curte, intinde bratele spre cer si priveste cum intunericul asteapta sa apara.Fara sa realizeze porneste spre oras, era atat de gandita incat nici frigul nu o putea oprii.Isi dorea atat de mult o familie incat ar fi facut orice.
Un tanar gros imbracat, cu o mapa in mana, cu parul zburlit si cu ochelari de soarece de biblioteca alerga innebunit pe strazile orasului, cauta un magazin, doar ca era ultima zi, unde mai putea gasi un cadou la o asemenea ora?
Emma era inghetata, se plimba pe strazile orasului fara a stii unde se afla sau incotro are sa mearga.Zareste bradul imens din parc si alearga spre el, se ciocneste de tanarul acela innebunit, Emma cade`n genunchi, el o ridica, o priveste in ochi, era inghetata iar parul blond era alb din cauza ninsorii, avea un chip angelic, maini mici si ochii mari si verzi.O prinde de mana si o ridica, o intreaba ce cauta pe strada singura si neajutorata, ii mangaie parul si o i`a in brate.Emma ii raspunde cu o voce tremuranda ca isi cauta o familie, iar pe drum ii povesteste tanarului cele intamplate.Deznadajduit, pleaca cu ea spre casa.Ajung in fata unei case mari, frumos decorata si o curte imensa.Au intrat, caldura, miros de scortisoara si portocale, bradul frumos impodobit, apare o "Ea", si era atat de frumoasa..o priveste cu caldura, o strange in brate, il saruta pe tanar si..
- De unde a aparut acest inger?
-Cautam un cadou perfect pentru tine, insa era prea tarziu, am gasit`o pe strada..stii, nu o puteam lasa asa, acolo..dar daca crezi ca deranjeaza..
-Ah..
-Da, o pot duce la orfelinat, pentru ca de acolo a pornit..
-Dar..
-Termina! E cel mai frumos cadou pe care l`am primit vreodata! Bineinteles ca ramane la noi!
-O adoptam? Emma, tu ce ai de zis?
-Vreau, vreau, sunteti tot ce mi`am dorit!

Emma, a fost adoptata, facand demersurile a aflat ca acel tanar care a gasit`o pe strada era chiar fratele sau.Avea o viata fericita alaturi de cei doi, acum da, era fericita.

"Draga Mosule,
iti multumesc pentru darul facut, iti multumesc pentru asta.Asa cum am promis nu o sa mai cer vreodata ceva."

Emma a invatat sa aiba rabdare, sa ceara si sa astepte, sa aiba incredere, sa pretuiasca, sa creada si sa iubeasca!

Sec.




Cand esti plin de iubire si n`ai cui sa`i daruiesti, cand esti plind de dorinta si totusi nu`ti doresti nimic, cand ura iti cuprinde sufletul si n`ai cum s`o alungi, cand tradarea nu o poti ierta, cand speri la nimic, cand plangi fara motiv, cand strigi in gura mare ca tie iti pasa iar el nu te aude, cand alergi fara o tinta, cand vrei dar nu poti, cand spui nu si ar fi trebuit sa spui da, cand lor nu le pasa iar tu vrei sa`i strangi in brate, cand te cearta, cand iti reproseaza, cand esti mintit cu nerusinare, cand razi fara motiv, cand increderea dispare, cand nervii te fac sa ranesti persoane importante, cand esti inteles gresit, cand trebuie sa renunti la prietenie doar pentru un moment de placere, cand ranesti fara sa`ti dai seama, cand tot ce faci iti iasa pe dos, cand vrei sa fie bine dar sfarseste rau, cand nimeni nu asculta atunci cand ai ceva de spus, cand te implici degeaba, cand te razbuni pe cei nevinovati, cand reusesti sa ranesti doar pentru a te distra, cand..


Si acum iti pun o intrebare tampita: Asta numesti tu viata?

"Moartea, inevitabilul sfarsit a tot ce exista..Era in el insusi.O simtea.Daca nu azi, maine..daca nu maine, peste treizeci de ani.Nu e tot una? Muncesc, urmaresc un tel, dar am uitat caa totul duce spre moarte!" - Lev Tolstoi.

duminică, 5 decembrie 2010

Tacere.




Tac.Ascult linistea asurzitoare si privesc in gol.
Craciun.Ma vad alergand prin zapada, mancand portocale, privind spre cer..scot limba si prind un fulg..copil, copil fara sperante..
Nickelback -far away, ridic mainile si ma prabusesc in zapada, cu asta se termina si melodia..si toate luminitele, brazii impodobiti, fulgii de nea, omul de zapada, stiu, sunt pentru mine.Un ultim dans, plec.Nu, nu privesc in urma.Nu am dupa ce.Nu intorc repede capul sa vad daca ai plecat, asa cum o faceam odata.Ma opresc o clipa, respir adanc si pornesc in graba.

...sa miroase a scortisoara, sa stau in fata semineului, sa ninga cu putere, sa simt miros de brad, sa astept cu nerabdare colindatorii, sa aud clinchetul clopoteilor, sa fim noi!

joi, 2 decembrie 2010


Bine, esti vinovat pentru tot! Din cauza ta, am ajuns asa, sa nu ma recunosc, sa stiu ca gresesc dar sa continui sa fac aceleasi lucruri, sa nu mai am constinta care sa`mi aminteasca ca am gresit, ca am intrecut masura, sa nu vreau pe nimeni atunci cand imi e greu, sa plang dar fara lacrimi, sa`mi inec durerea intr`un pahar de vin, sa ma plimb singura sub clar de luna, sa intreb "de ce?" si sa`mi raspund singura, sa ma simt singura atunci cand in jurul meu e plin, sa ma cuprinda nostalgia atunci cand petrecerea e in toi si sa spun ca sunt bine.Lasa`ma sa`ti spun tot, sa te critic, sa`ti tin morala, sa`ti spun ca ai gresit, sa`ti cer socoteala..
Sa mint! Sa nu recunosc ca`mi pasa, sa nu recunosc ca ai fost important, sa nu`mi arat inocenta pastrata, sa...plang!

Si tot, din cauza ta!

Te iubesc honey..te iubesc..

miercuri, 1 decembrie 2010

Padurea vesnic verde. (Dansul frunzelor)

Dimineata de toamna.Sovaiatoare, o frunza uscata incepe un basm.
"A fost odataa..." iar vantul o ingana, " a fost...".Increzatoare continua "a fost odata...", o alta frunza purtata de vant, ruginita de-atatea ploi a caror povara le-a purtat ii vine in ajutor " a fost odata ca niciodata.." dar se incurca si ea.Pluteau relaxate in vazduh, fiecare ar fi vrut sa continue povestea, insa vantul mereu le oprea si le purta printre crengile copacilor batrani.
-A fost odata..incepe prima frunza.
-A fost odata ca niciodata..adauga cealalta pe nerasuflate.
-A fost odata ca niciodata o padure vesnic verde, adauga o frunza abea cazuta dintr`un copac.
Vantul suiera melodios, ca o simfonie a frunzelor, iar greierii ascunsi prin iarba care se usca pe zi ce trece il acompaniau cu voiosie.
-O padure vesnic verde, unde copacii erau mereu infloriti, unde cerul era tot timpul senin iar soarele stralucea doar pentru a mentine verdeata padurii, adauga o frunza mai batrana.
-Fiecare fir de iarba era important, fiecare copac avea rolul sau iar in padure era o armonie de nedescris, povesteste o alta frunza aflata deja printre milioanele de frunze cazute pe pamant formand un minunat covor de frunze.
-Pasarile nu paraseau niciodata padurea vesnic verde, animalele erau pasnice si recunosctoare padurii pentru adapostul oferit, continua o alta frunza.
-Dar pana intr`o zi, se aude o voce groasa care nu semana deloc cu a unei frunze, ziua in care crengile copacilor se cutremurau, firele de iarba incercau sa se ascunda, animalele isi cautau adapost, frunzele susoteau intre ele iar greierii incetasera sa mai cante, a fost acea zi in care blestemul zanelor malefice s`a abatut asupra padurii vesnic verde, acea zi care nimeni nu credea ca va veni, povesteste un copac care parea ingrozit de cele petrecute.
Toate frunzele taceau, ascultau cu atentie cele spuse de copacul cel batran, il considerau cel mai bun povestitor, iar copacul continua.
-Aceste lucruri s`au intamplat acum foarte multa vreme, pe cand nici macar eu nu existam, insa stramosii mei au fost chiar acolo.Zanele malefice incercau sa distruga padurile din Tinutul Verde deoarece ele nu erau acceptate ca zane superioare.Planuiau sa distruga tot ce era verde si ele sa puna stapanire pe Tinutul Verde transformandu`l in cenusa si reconstruindu`l dupa bunul lor plac.Spiritul protector al padurii a incercat sa protejeze padurea prin fortele luminii, vantului si soarelui insa nu a reusit sa mentina verdetea padurii, frunzele ingalbenindu`se, soarele ascunzandu`si razele printre norii cenusii care isi faceau aparitia tot mai des iar iarba uscandu`se vazand cu ochii.Spiritul protector tanjea dupa verdeata pierduta, asa ca frunzele care erau intr`un proces de schimbare au decis sa o incurajeze pregatind un dans al frunzelor.La ceremonie, frunzele aurii au prezentat dansul lor pregatit pentru spiritul padurii numindu`l "Toamna".Spiritul protector a inceput sa zambeasca din nou si a reusit sa lupte impotriva zanelor malefice alungandu`le.Plecand, lucrurile aproape ca au revenit la normal, insa dupa foarte multa caldura, verdeata si frunze voioase aparea acea perioada sinistra in care copacii isi pierdeau podoaba.Numeau acest fenomen "Toamna".
Frunzele care ascultara aceasta minunata istorisire erau profund miscate, visau si ele la Tinutul Verde si la frunzele-eroi.
-Este o poveste adevarata? intreaba o frunza curioasa.
-Bineinteles, si s`a petrecut chiar aici, raspunde batranul copac.